marți, 5 mai 2009

just to get high:)


Pe drumuri de munte
 Intr-o zi frumoasa de la Brad, cu soare, caldura, din suflet sau de la soare, ne-am luat si ne-am tot dus... Si am ajuns in Retezat, la munte, tot cu soare caldura dar si distractie, muzica, oameni noi si multe altele. Cate un cort rasarea din cinci in cinci minute, la fel si al nostru, mare si albastru, si plin de dorinta de a se juca cu aerul curat, cu Retezatul, cu Papusa, cu Peleaga, chiar si cu noi:). Si lumea venea, si se strangea, si se intalnea, si lumea se distra, si toti ne simteam bine, si aerul de Retezat ne prindea extraordinar, si era 1 mai, si eram liberi toti sa... visam sub munti. Si ei ne faceau sa zambim, si noi la randul nostru ne minunam, si ne bucuram. Si uite asa s-a facut seara, am stat, am dansat, am mancat mici, cam scumpi dar ce mai conta????? Si am stat in cort la povesti pana dimineata devreme, ne-am cunoscut mai bine, am ras, ne-am simtit... ca la munte de 1 mai! S-a facut si dimineata ce-i drept nu am prins rasaritul da stiam ca mai aveam inca o zi la dispozitie. Am mancat ne-am plimbat, am mers in padure, ne-a prins si un pic soarele... era cald... oare de la noi sau chiar de la soare?! Eu zic ca atmosfera era incalzita de aseara. Si a mai trecut o zi tot asa de frumos, si a venit a doua dimineata cand cerul era... invadat de culoare, iar soarele ne fura ochii. Si sincer parca viata s-a oprit acolo, si nici macar o poza nu poate sa explice cat de frumos a fost. Totul sclipea, si tu sclipeai de acolo de unde esti, si toti taceam, nimeni nu zicea nimic, focul sforaia parca langa noi, avea nevoie de lemne, da chiar nu mai conta. L-am lasat asa, au venit altii in locul nostru, am plecat si am desfacut cortul, ne-am facut bagajele cu parere de rau in suflet, nu vroiam sa plecam. Acolo jos ne astepta altceva, scoala, orasul, masinile, internetul... Nu ne era dor nici macar de parinti, frati sau surori. Nu vroiam sa stim nici macar de messenger, de google, de youtube... Nu, chiar nu vroiam! Si am plecat pana la urma, incet pe drum fara sa ne uiam in spate, ne venea sa fugim inapoi, dar nu.. am mers tot inainte. Si am plecat de tot, ne-am luat la revedere de la inaltimi, de la peisaje si de la tot ceea ce ne-a inconjurat pentru 3 zile. Am coborat de tot si am ajuns in Clopotiva, am luat-o spre Hateg si s-a dus tot. Aveam impresia ca ne-am tezit si noi din visul Cenusaresei, totul disparuse, palatul cel mare si alb nu mai era, caleasca ce se intindea verde si maiestoasa a disparut dintr-o data, si am dat spre un platou cu o sosea interminabila, ce te ducea spre alte inaltimi, palate si trasauri ca in povesti, sau mai rau... te ducea spre casa, singurul loc in care nu vroiai sa ajungi.:)