luni, 23 martie 2009

A fost o data...

                   Pentru tine
   Astazi, 23.03.2009... cred ca am... un dor... de tine... Si tot astazi, stau si ma gandesc ca am crescut, ca peste cateva ore, voi vea 17 ani, si anu viitor pe vremea asta, voi fi aproape majora. Daca erai aici, stiu ca maine veneai, ma luai ca intotdeauna de obraji si ma pupai asa tareee cum numai tu puteai sa faci! Iar eu, iti ziceam sa ma lasi pentru ca nu imi placea, ma strangeai prea tare de fiecare data. Totusi acum imi amintesc ca ultima data cand ai facut asa a fost...in seara de Anul Nou, cand am ciocnit si un pahar de vin, si stiu ca ti-am zis ca nu va fi ultimul. Dar uite ca viata asa a vrut sa fie, a fost prima si ultima data cand noi am mai stat la un pahar de vin, ultima data cand ai venit, m-ai pupat si ai inceput sa plangi, ca intotdeauna cand faceai asta. Si imi dadeam seama ca ai lacrimi in ochi pentru ca mereu incepeai sa tusesti si sa te intorci cu spatele. Acum, as astepta momentu ala, dar nu mai are sens, pentru ca va fi liniste, si nimeni nu va zice nimic, si toti vom sta in camera noastra facand ceva...sau poate vom sta si ne vom gandi la tine, la cum ar fi daca te-ai intoarce. Sa sti ca nu ne-am obisnuit fara tine, si ca inca iti mai simtim lipsa. Eu as da orice sa te pot striga acuma sa imi aduci un pahar cu apa pentru ca imi e sete, si stiu ca tu mereu mergeai, si mai stiu ca luai pensia zilele astea si tot timpu veneai si imi dadeai bani" sa merg sa imi iau ceva frumos". Dar nu am stiut sa pretuiesc asta atunci, si acum nu stiu daca mai am cum, nu stiu daca mai are sens, pentru ca pe aripi de vant te-ai luat si te-ai dus...departe de noi, departe de cei ce poate la momentul respectiv nu au stiut sa iti multumeasca pentru ceea ce ai fost.Acum insa eu iti multumesc pentru ca ai existat langa mine in toti cei 16 ani din viata mea, si pentru ca nu m-ai lasat singura nici atunci cand poate nu intelegeam ce vroiai sa imi spui, si nici nu vroiam sa te ascult mai bine. Acum stiu insa ca tot ceea ce vroiai tu de la mine era sa fiu corecta intotdeauna, si sa nu mint niciodata. Nu am tinut cont de asta pana acum, cand reusesc sa imi dau seama asa de usor de asa de multe lucruri. Si uite ca ai plecat, si m-ai lasat acum pentru prima data, cu multe lucruri nespuse, cu multe vorbe in gura pe care as fi vrut sa ti le impartasesc o data...Mami inca te mai asteapta sa ii spui ca supa e la fel de buna precum o facea buni, Lucian inca mai spera ca vei veni sa ii aprinzi televizorul si sa ii dai pe desene animate.... iar eu...eu stau si astept sa vi sa ma trezesti in fiecare dimineata, sa ma intrebi in fiecare zi daca nu cumva am vorbit cu Cristi.... sau sa imi zici sa ma imbrac gros pentru ca afara e frig.Acum in ajunul celor 17 ani iti multumesc pentru tot, pentru ca ai fost cu mine, alaturi de mine mereu si pentru ca ai fost cel mai bun bunic(chiar si atunci cand tipai dupa mine in fata blocului sa intru in casa ca e tarziu). Iti multumesc pentru ca ai venit intotdeauna cu mine la tenis, pentru ca nu m-ai scapat din ochi nici o clipa si pentru ca probabil tu ai fost primul care m-a vazut jucand:).Multumesc pentru ca mi-ai oferit o vacanta la mare cu bunicii pe care nu am sa o uit niciodata si de care imi voi aminti mereu.Pentru noi ai fost mereu acel "ceva" care umplea casa si o facea mai....altcumva. Acum e liniste....poate mult prea liniste. Tu, esti unul dintre acei pasageri ai trenului vietii care au plecat sa caute orizontul...si care nu se vor mai intoarce niciodata, dar de care ne vom aminti mereu!:)


Intr-o zi:)

E dimineata si alarma telefonului meu suna din nou cu acelasi zgomot enervant care ma trezeste in fiecare zi la 6:50. Ma ridic nervoasa ca iar nu am apucat sa imi termin visul,opresc alarma si ma culc la loc. Imediat imi dau seama ca ar trebui sa raman treaza pentru ca acum nu mai are cine sa ma trezeasca la 07:15... dar despre asta vom vorbi altadata. Incet incet ma imbrac si plec, stau si o astept pe Monica si Lolo. Mergem cu taxi, afara e frig dimineata si mai avem de repetat la romana. Intr-un final ajung si fetele, intru in masina spun un "ceau" somnoros si privesc in fata. Liceenii... mandria orasului, viitorul dar poate si rusinea... dar hai sa nu fiu rea. Totusi ajungem la scoala si intram in cladirea aia mare si plina de... liceeni doar... Intru in clasa, salut si ma pun in banca la fel de somnoroasa. Toti suntem la fel. Razvan se mai trezeste sa tipe ca in fiecare zi dar pe noi ne amuza. La urma urmei e mascota clasei:)). Toata lumea invata la roamana, profa intra in clasa si o luam la povesti despre uniforme ca intotdeauna cu scopul de a trece ora si de a nu ne asculta mai ales azi cand nici eu nu prea mi-am invatat :D. Dupa ceva vreme:Acasa. In sfarsit. Afara e soare si e cald. Si totusi... a mai trecut o zi din viata de licean. Si asa o sa treaca si aia de maine si aia de poimaine si tot asa va trece si saptamana asta si cealalta si la fel va trece si luna asta si semenstrul asta si anul asta siiiiii... va incepe clasa a 12-a intr-un final si tot la fel se va termina, cu lacrimi de dor in ochi dar si cu un suras pe buze la gandul ca ne asteapta viata de student:). Gandurile, regretele si muuulte altele te lovesc atunci cand iti dai seama ca toate zboara asa de repede si nici macar nu ai timp sa te prinzi foarte tare si sa te desprinzi foarte greu de amintiri... pana la urma prezentul va deveni o amintire... Eu,tu,noi toti ne vom uita in spate si vom zambi de fiecare data cand ne vom gandi la orele de franceza in care stateam in picioare doar pentru ca zambeam... sau poate nu doar pentru asta? Si nu vom uita niciodata orele de geografie cand fugeam pe geam dupa ce se facea prezenta. Mai tineti voi minte cand ne-am blocat in clasa inaintea orei de engleza? Cand usa s-a inchis, dar fara voia noastra. Cand Radu, colegul nostru salvator, si totodata cel ramas pe dinafara, pus sa caute "lacatusul" se plimba pe la"sinistrati" ca doar nimeni nu vroia sa se deschida usa avand in vedere ca aveam engleza. Si ne faceam probleme ca profa se va enerva, dar nu a fost asa. Pana la urma totul a decurs perfect. Au mai ramas doar 15 minute din ora, timp in care am facut alta lectie, tema nu ne-a fost controlata, nu am fost ascultati, in schimb am avut parte de o victorie... victoria noastra! Si eram mandrii si fericiti de ceea ce patisem! Oooof si cate am mai patit! Asta e viata de liceu, suntem copii buni, inteligenti dar ce viseaza departe... da asa vom ajunge intr-o zi, departe de tine, de mine cea de acum, dar intotdeauna cu gandul ca cei mai frumosi ani au fost acestia. Chiar nu pot sa nu ma gandesc ca intr-o zi nu va voi mai vedea dimineata ochii somnorosi care intra pe usa si care intreaba"cine si-a invatat la romana?". Totusi abia in ziua de 1 octombrie 2011 voi putea spune ca v-am parasit cu totul. Abia atunci voi simti cu adevarat ca voi nu mai sunteti cu mine, si imi va parea asa de rau dupa voi, prietenii mei, colegi... tovarasi de-o viata... Stiu ca ne vom intalni in vacanta, in acelasi parc uitat de vreme, cu aceleasi obiceiuri, cu acelasi chef de jucat mima si de mancat pufuleti. Eu sper sa nu va schimbati niciodata! Si sa nu va plictisiti niciodata de..."hometown glory":)