luni, 15 noiembrie 2010

Unu, doi si asa mai departe...

Well, nu am scris de asa multa vreme aici.
Cred ca sunt bine, cred ca sunt mate cateodata si cred ca pot sa judec multe.
Astazi incep cu UNU si spun ca sunt plictisita. Plictisita de lume si de rau, plictisita de raceala de durere, de fete triste, de indivizi inculti si de o societate in care traim sa avem mai mult, in fiecare zi tot mai mult... Eu, doar as vrea sa pot sa vorbesc mult...
Continui cu DOI ca sa pot spune ca toti suntem liberi, dar de fapt suntem constransi intr-o lume care actioneaza dupa reguli, dupa legi si dupa voia celor care cred ca pot sa stie mai mult. Cersim in fiecare zi hartii plasticate in jurul carora ne construim viitorul, si in jurul carora ne impartim in clase sociale, unele mai inalte si altele mai joase. Ne consideram mereu civilizati si destepti, ne asumam drepturi pe care de fapt nu ni le ofera nimeni si pe care nici macar nu suntem indreptatiti sa le detinem. Uitam ca formele de protest prin care credem ca schimbam lumea sunt de fapt lucruri ce ne demonstreaza ca nu suntem civilizati, ca de fapt singura noastra forma de manifestare e strigatul puternic si huiduielile din fata guvernului. Asa ne consideram bine. Asa ne consideram oameni civilizati si inteligenti. Da cred ca niciodata nu am vrut sa ne dezvoltam, sa ne dezvoltam pe noi insine prima data iar apoi pe restul. Nu cred ca am vrut niciodata sa uitam de hartii plasticate, de avere, de economii... Cred ca am uitat prea mult de lucruri mici ce ne cer dezvoltare, ce tanjesc sa ajunga la un nivel bine pregatit pentru generatia de astazi... Cred ca am uitat de noi...
TREI... Plictisita de o cutie cu 4 colturi, alba simpla ce sta asa de cativa ani. Incantata de o lumina ce patrunde in fiecare zi, ce ma dezvolta si ma face sa uit tot mai mult de hartii, de legi si reguli scrie pentru toti. Eu as vrea sa ma simt libera de-a dreptul, sa stiu ca pot sa cresc in ochii vostri iar voi in ai mei, sa stiu ca intr-o zi cu nori gri nu am sa mai vad oameni singuri. As vrea cateodata sa vorbesc mai mult...
La PATRU e doar despre mine. Am inceput sa recunosc fericirea pretutindeni pentru ca am vazut ca vine din orice colt imi doresc. Reusesc sa alung rapid orice rautate sau orice durere din ochii vostri... pentru ca din ai mei nu mai sare. Am inceput sa nu am neajunsuri pentru ca orice ma implineste...
La cinci e pauza ca nu mai sunt in the mood.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu