Open your eyes!

Ma trece acuma un gand, asa dintr-o seara putin cam innorata de vara, sfarsit de vara, de vacanta, de zile cu soare, de libertate pura, de leneveala. Adica pana la anu trebuie sa imi iau la revedere de la toate astea, si necesit ritmul ala de scoala cateodata cam boring, cateodata interesant si frumos. Mda probabil nici un copil de varsta mea nu ar zice ca si scoala poate sa cuprinda ceva… cat mai simplu si mai frumos. Dar ba da se poate, si ooooh nu sunt o tocilara!!!! Doar ca eu am impresia ca si toamna, iarna sau primavara pot sa ma bucur de lumea asta chiar daca nu o voi face la fel ca in vacanta, dar macar o sa-mi pregatesc drumul meu. Ideea de a scrie pe blog in seara/noaptea asta era ca… ma gandeam de ce lumea din jurul meu e preocupata pe zice trece tot mai mult de lucruri asa de… neinteresaaaante!!! Si care chiar fac viata sa sune foarte boriiiiinggg!! Zilele trecute am ajuns cu cortu pe malu Crisului… Si am stat seara si ma gandeam ca nu cred ca vreodata o sa mai simt asa ceva, era frumos, si linistea aia… si stelele alea… Ele chiar faceau viata sa fie mai interesanta, si cred ca pentru momenetele astea noi cei de varsta mea trebuie sa profitm mai mult, si inca mai cred ca putem lasa computerul doar pentru 30 de minute in fiecare seara si sa ne uitam la cer, sa ne gandim ca intreaga lume o putem tine intr-o palma. Dar nu. Cred ca lucrurile marunte si neimportante ne atrag atentia prea mult in fiecare zi, si ne lasam inhibati de o normalitate prea iesita din comun pentru noi, cei de acum… Cred ca astazi am o problema cu normalul, si vreau ca totul sa fie mai anormal, sa pot sa fiu dezorientata la fiecare pas, sa ma gandesc pe unde sa o iau spre casa, spre barul meu preferat, spre parc, spre voi, spre cele necunoscute de mine sau chiar si de voi cei de atunci. Noi facem ca viata noastra sa para asa normala, noi o facem asa de simpla pentru ca ne e mult mai usor asa, dar mie nu imi place. Am observat ca toata lumea evita sa fie ranita, sa nu planga, dar pana la urma plansul e un lucru bun, si cel care plange e cel mai puternic. Nimeni nu vrea sa fie ranit, da, nici eu nu as vrea, dar pana la urma ce inseamna viata fara nici o greutate, fara intrebi fara raspuns, fara toate lururile alea care iti complica mersul catre lume ta. Poate toti am fii mai buni daca am incerca doar pentru o secunda sa privim orizontul, sa visam mai liber, sa ne lasam dusi de val si sa gandim mai deschis. Da, poate atunci ne-am uita mai mult la noi decat la altii si am intelege ca lumea asta nu se rezuma doar la internet, calculator si un simplu bar in care stai 3 ore in fiecare zi sa iti satisfaci o placere… prosteasca pana la urma. Asa orice lucru imaginat ar putea sa devina o realitate, si astfel poti sa iti lasi mintea sa curga inafara cutiei in care suntem inchisi toti cei de acum. Si daca e cineva care imi da dreptate sa ridice mainile sus si sa strige in gura mare “yes this is true”!!!!!!! Hihi)





                           Uhm, nu, sper sa nu citeasca nimeni asta!!:)