Say goodbye!

Da da da!!!! Si da si nu si da si nuuu!!!! Ieeeei!!! Imi las amprenta asupra ta! Si totusi rezisti, te ridici si megi inainte! E verde… E albastru, ma uit la cer… Visez! Alerg din vis in vis si nu stiu in care sa ma opresc. Nu ai invatat sa zbori niciodata, nu o sa ajungi acolo, o sa cazi si o sa ramai jos de tot. Si tu si ceilalti. Soarele te-a imbracat cu caldura astazi, ai refuzat, ai cazut din nou. Ti-am furat-o, am mai facut un pas inainte, am citit Durkeim, inca unul inainte! Esti doar putin dezorientat si nu reusesti sa ma intelegi, niciodata nu ai reusit de fapt. Si totusi arta o tin ascunsa sub degetele mele. La fel ca si pasiunea pentru… asa de muuulte lucruri. Ma pierd de realitate si de toate faptele ei de fiecare data cand ma gandesc la viitor, si poate… chiar si la trecut. Jocul cu margele de sticla, creatie, arta, filozofie, cosmologie, drumul acelaaa, suna apetisant nu? Respiri usurat cand esti sigur ca inca mai ai timp sa schimbi lumea. Dar nu, tu nu poti, lumea te-a schimbat pe tine deja. Noua ne pare rau, dar nu plangem. Stiu ca tot timpul vei fii acolo pentru mine, dar eu… voi zbura intr-o zi sa prind soarele de raze, si sa le impletesc in parul meu. Mda, legea naturala, sociatatea, obiectivismul, de toate m-am lovit o data si am intrebat ce inseamna? Am incercat sa imi raspund tot eu, dar mi-am dat seama ca a trecut vara, si mi s-a facut dor de fetita aia mica ce credea ca le stie pe toate, dar nu, de fapt lumea ei se limita la jocul din spatele blocului. Lucrurile care acuma par mici, inainte erau mari, si tot ceea ce e lipsit de importanta, atunci erau lucruri marete, de ce… pentru ca totul se rotea in jurul ei si doar al ei… Prezentul acum e ca o inghetata, rece dar deliciooooos .




                                                   Intr-un moment de o asa-zisa depresie a adolescentei…