Ceva acolo sa fie.

Uof am asa de multe de spus, adica sa iti zic tie, blogule, pentru ca mi-e dor sa scriu aici, asa de dor, nici nu am crezut ca imi va fi vreodata. Totusi promit ca atunci cand imi voi lua computer nou primul lucru pe care o sa il fac va fi sa iti scriu tie:). Am asa de multe ganduri, si m-am schimbat asa de mult in ultima perioada, cred ca e o noua etapa:D. Da asta este. Totusi pot sa iti zic asa rapid ca mi-e dor de vara deja, mi-e dor de tine, de el, de ea, de voi, de noi, de ei, de ele... Cel mai mult imi e dor de noi... Asa cum am fost toata vara... Visatori la ceva ce de fapt... nici macar nu a existat vreodata:). Am spus la revedere toti si am pasit inainte, cred ca tot timpul am facut asta:)). Asta iti zic si tie acum.

Open your eyes!

Ma trece acuma un gand, asa dintr-o seara putin cam innorata de vara, sfarsit de vara, de vacanta, de zile cu soare, de libertate pura, de leneveala. Adica pana la anu trebuie sa imi iau la revedere de la toate astea, si necesit ritmul ala de scoala cateodata cam boring, cateodata interesant si frumos. Mda probabil nici un copil de varsta mea nu ar zice ca si scoala poate sa cuprinda ceva… cat mai simplu si mai frumos. Dar ba da se poate, si ooooh nu sunt o tocilara!!!! Doar ca eu am impresia ca si toamna, iarna sau primavara pot sa ma bucur de lumea asta chiar daca nu o voi face la fel ca in vacanta, dar macar o sa-mi pregatesc drumul meu. Ideea de a scrie pe blog in seara/noaptea asta era ca… ma gandeam de ce lumea din jurul meu e preocupata pe zice trece tot mai mult de lucruri asa de… neinteresaaaante!!! Si care chiar fac viata sa sune foarte boriiiiinggg!! Zilele trecute am ajuns cu cortu pe malu Crisului… Si am stat seara si ma gandeam ca nu cred ca vreodata o sa mai simt asa ceva, era frumos, si linistea aia… si stelele alea… Ele chiar faceau viata sa fie mai interesanta, si cred ca pentru momenetele astea noi cei de varsta mea trebuie sa profitm mai mult, si inca mai cred ca putem lasa computerul doar pentru 30 de minute in fiecare seara si sa ne uitam la cer, sa ne gandim ca intreaga lume o putem tine intr-o palma. Dar nu. Cred ca lucrurile marunte si neimportante ne atrag atentia prea mult in fiecare zi, si ne lasam inhibati de o normalitate prea iesita din comun pentru noi, cei de acum… Cred ca astazi am o problema cu normalul, si vreau ca totul sa fie mai anormal, sa pot sa fiu dezorientata la fiecare pas, sa ma gandesc pe unde sa o iau spre casa, spre barul meu preferat, spre parc, spre voi, spre cele necunoscute de mine sau chiar si de voi cei de atunci. Noi facem ca viata noastra sa para asa normala, noi o facem asa de simpla pentru ca ne e mult mai usor asa, dar mie nu imi place. Am observat ca toata lumea evita sa fie ranita, sa nu planga, dar pana la urma plansul e un lucru bun, si cel care plange e cel mai puternic. Nimeni nu vrea sa fie ranit, da, nici eu nu as vrea, dar pana la urma ce inseamna viata fara nici o greutate, fara intrebi fara raspuns, fara toate lururile alea care iti complica mersul catre lume ta. Poate toti am fii mai buni daca am incerca doar pentru o secunda sa privim orizontul, sa visam mai liber, sa ne lasam dusi de val si sa gandim mai deschis. Da, poate atunci ne-am uita mai mult la noi decat la altii si am intelege ca lumea asta nu se rezuma doar la internet, calculator si un simplu bar in care stai 3 ore in fiecare zi sa iti satisfaci o placere… prosteasca pana la urma. Asa orice lucru imaginat ar putea sa devina o realitate, si astfel poti sa iti lasi mintea sa curga inafara cutiei in care suntem inchisi toti cei de acum. Si daca e cineva care imi da dreptate sa ridice mainile sus si sa strige in gura mare “yes this is true”!!!!!!! Hihi)





                           Uhm, nu, sper sa nu citeasca nimeni asta!!:)

Where is my mind...?!

Si da, cred ca din nou ajung la aceasi idée, la acelasi feeling, aceasi chestie,treaba sau cum vrei sa o mai numesti tu, oricare, oricine, nu ma intereseaza!!! Ok, deci pur si simplu, fara nici un fel de complicatie sau neintelegere, mie imi este doooor!!!! Si asa de dooooor cum nu mi-a fost niciodata, si vreau copilaria mea inapoi, unde s-a dus si cine mi-a luat zambetul ala de copil pierdut prin lumea asta mare, care pe zi ce trece pare tot mai mica?! Vreau sa imi doresc din nou papusa aia din vitrina, si sa mi-o doresc asa de mult incat sa imi fie ciuda ca Anca o are si eu nu!!! Sa mi-o aduca bunica intr-o zi, sa-mi spuna bunicu, ca e din pensia lui si ca vrea sa fiu cuminte. Da am fost si pentru asta am avut asa de multe lucruri, care acum sunt pierdute pe undeva… nici eu nu stiu pe unde. Poate ca ar trebui sa imi doresc sa descopar lumea asta, sa fac asa de multe, sa incerc sa schimb ce nu imi place, doar pentru simplul fapt ca eu stiu ca pot!!! Da acuma, in momentu asta vreau altceva, pentru ca iar cred ca ma lovesc de criza aia de adolescent care nu stie ce vrea cateodata! Cam enervant, da stiu ca maine dimineata o sa fie altcumva. Adica o sa fiu eu la fel ca in oricare alta zi, din nou vesela. De fapt acuma vreau sa fiu o data mareeee, si sa stiu ca tot ceea ce fac e pentru mine, ca am ajuns acolo, ca sunt mandra de mine pentru toate astea si ca am reusit sa schimb ceva. Of, trebuie sa ma gandesc mai mult la mine, da inocenta asta din interior pe care am impresia ca doar eu o vad ma face sa fiu altcumva uneori, sa imi doresc ca toata lumea sa fie cu un zambet pe fata, sa strige toti in gura mare “everyday is good”!!! Asta chiar am impresia ca e un gand de copil. Oare imi recapat copilaria????? Neaaaah nu cred!!! De fapt daca stau sa ma gandesc mai bine toate astea fac parte din farmecul meu, al vietii mele si nu as avea de ce sa imi doresc inapoi… o simpla perioada de timp. Mint, nu e doar “o simpla perioada de timp”. Gata ma opresc deja scriu cam mult si pe blog.


                                           P.S. mi-e dor de tine dar nu te vreau inapoi!!!

Say goodbye!

Da da da!!!! Si da si nu si da si nuuu!!!! Ieeeei!!! Imi las amprenta asupra ta! Si totusi rezisti, te ridici si megi inainte! E verde… E albastru, ma uit la cer… Visez! Alerg din vis in vis si nu stiu in care sa ma opresc. Nu ai invatat sa zbori niciodata, nu o sa ajungi acolo, o sa cazi si o sa ramai jos de tot. Si tu si ceilalti. Soarele te-a imbracat cu caldura astazi, ai refuzat, ai cazut din nou. Ti-am furat-o, am mai facut un pas inainte, am citit Durkeim, inca unul inainte! Esti doar putin dezorientat si nu reusesti sa ma intelegi, niciodata nu ai reusit de fapt. Si totusi arta o tin ascunsa sub degetele mele. La fel ca si pasiunea pentru… asa de muuulte lucruri. Ma pierd de realitate si de toate faptele ei de fiecare data cand ma gandesc la viitor, si poate… chiar si la trecut. Jocul cu margele de sticla, creatie, arta, filozofie, cosmologie, drumul acelaaa, suna apetisant nu? Respiri usurat cand esti sigur ca inca mai ai timp sa schimbi lumea. Dar nu, tu nu poti, lumea te-a schimbat pe tine deja. Noua ne pare rau, dar nu plangem. Stiu ca tot timpul vei fii acolo pentru mine, dar eu… voi zbura intr-o zi sa prind soarele de raze, si sa le impletesc in parul meu. Mda, legea naturala, sociatatea, obiectivismul, de toate m-am lovit o data si am intrebat ce inseamna? Am incercat sa imi raspund tot eu, dar mi-am dat seama ca a trecut vara, si mi s-a facut dor de fetita aia mica ce credea ca le stie pe toate, dar nu, de fapt lumea ei se limita la jocul din spatele blocului. Lucrurile care acuma par mici, inainte erau mari, si tot ceea ce e lipsit de importanta, atunci erau lucruri marete, de ce… pentru ca totul se rotea in jurul ei si doar al ei… Prezentul acum e ca o inghetata, rece dar deliciooooos .




                                                   Intr-un moment de o asa-zisa depresie a adolescentei…

I will battle for the sun

Nu am mai scris de mult aici, si am terminat clasa a 10-a, am luat si vacanta, m-am intalnit cu vara la colt de drum, i-am zambit soarelui... da de blog am cam uitat... Nu conteaza "mai bine mai tarziu decat niciodata" . Nu stiu ce sa scriu, am luat vacanta!!!!!!! Ar trebui sa zic ceva mai mult de atat?! E vara, e soare, e cald, sunt prietenii aici, tooooti, e multa lume, e din ce in ce mai cald, suntem tot mai aproape de Bucuresti, de mare, de apa... de plaja... de pielea arsa sub soarele din Vama Veche, si de noi. Punct. Gata, nu mai stiu nimic, as bea un cola cu gheata si lamaie... Da chiar as bea! Si mi poooofta! Dar nu, nu beau! Azi zambesc mai mult, nu ma mai doare piciorul, cred ca in curand pot sa merg la tenis, si o sa alerg in fiecare dimineata asa cum planuisem inainte sa mi intample ASTA! Of de ce m-am nascut asa de aiurita incat sa nu vad o bara care se afla la cativa centimetrii in fata mea?!?!?!?!? Si acuma ma mai intreb de ce tocmai eu? Lumea e plictisita. Ma enervez. Intr-o zi o sa ii iau pe toti si o sa dansam tango legati la ochi, o sa fugim pe strazi si o sa cantam... ceva! Crezi ca este o dovada de teribilism? Nu, nici vorba. Ne crezi rebeli? Nici atat. Suntem copii, mari si mici... si zapaciti. Are rima, ha! Mi-e cald, probabil mi-ai zice sa ma dezbrac, nu, mi-e lene, astazi nu am chef. Vara asta am luat o supradoza de vise!!!!!! O sa cred mai mult, si o sa sper mai putin. O sa imbrac luna cu stele, si probabil o sa cred mai mult in God! Not!!! :)) Azi imi zboara un gand gri si imi zice sa imi dau maieul negru jos si sa imi iau pijamaua! Nu, nu vreau, dar mi vine unul rosu care imi zice sa mananc o salata. Tocmai am mancat una, mi-e lene sa imi fac alta, vreau lubenita!!! Gata, plec, te salut!:)

Pentru ca pot sa zambesc tot timpul:)

just to get high:)

Pe drumuri de munte
 Intr-o zi frumoasa de la Brad, cu soare, caldura, din suflet sau de la soare, ne-am luat si ne-am tot dus... Si am ajuns in Retezat, la munte, tot cu soare caldura dar si distractie, muzica, oameni noi si multe altele. Cate un cort rasarea din cinci in cinci minute, la fel si al nostru, mare si albastru, si plin de dorinta de a se juca cu aerul curat, cu Retezatul, cu Papusa, cu Peleaga, chiar si cu noi:). Si lumea venea, si se strangea, si se intalnea, si lumea se distra, si toti ne simteam bine, si aerul de Retezat ne prindea extraordinar, si era 1 mai, si eram liberi toti sa... visam sub munti. Si ei ne faceau sa zambim, si noi la randul nostru ne minunam, si ne bucuram. Si uite asa s-a facut seara, am stat, am dansat, am mancat mici, cam scumpi dar ce mai conta????? Si am stat in cort la povesti pana dimineata devreme, ne-am cunoscut mai bine, am ras, ne-am simtit... ca la munte de 1 mai! S-a facut si dimineata ce-i drept nu am prins rasaritul da stiam ca mai aveam inca o zi la dispozitie. Am mancat ne-am plimbat, am mers in padure, ne-a prins si un pic soarele... era cald... oare de la noi sau chiar de la soare?! Eu zic ca atmosfera era incalzita de aseara. Si a mai trecut o zi tot asa de frumos, si a venit a doua dimineata cand cerul era... invadat de culoare, iar soarele ne fura ochii. Si sincer parca viata s-a oprit acolo, si nici macar o poza nu poate sa explice cat de frumos a fost. Totul sclipea, si tu sclipeai de acolo de unde esti, si toti taceam, nimeni nu zicea nimic, focul sforaia parca langa noi, avea nevoie de lemne, da chiar nu mai conta. L-am lasat asa, au venit altii in locul nostru, am plecat si am desfacut cortul, ne-am facut bagajele cu parere de rau in suflet, nu vroiam sa plecam. Acolo jos ne astepta altceva, scoala, orasul, masinile, internetul... Nu ne era dor nici macar de parinti, frati sau surori. Nu vroiam sa stim nici macar de messenger, de google, de youtube... Nu, chiar nu vroiam! Si am plecat pana la urma, incet pe drum fara sa ne uiam in spate, ne venea sa fugim inapoi, dar nu.. am mers tot inainte. Si am plecat de tot, ne-am luat la revedere de la inaltimi, de la peisaje si de la tot ceea ce ne-a inconjurat pentru 3 zile. Am coborat de tot si am ajuns in Clopotiva, am luat-o spre Hateg si s-a dus tot. Aveam impresia ca ne-am tezit si noi din visul Cenusaresei, totul disparuse, palatul cel mare si alb nu mai era, caleasca ce se intindea verde si maiestoasa a disparut dintr-o data, si am dat spre un platou cu o sosea interminabila, ce te ducea spre alte inaltimi, palate si trasauri ca in povesti, sau mai rau... te ducea spre casa, singurul loc in care nu vroiai sa ajungi.:)