Chihlimbar... :)

Ok.... Din nou o seara la Otilia acasa... Mama ei schimbul 3, noi doua, unt, budinca, clatite, multe dulciuri, asa o seara intre fete:). Culori, mi-e dor sa scriu aici, nu am timp, dar in schimb... am scris intr-un caiet... Si am scris asa de multe:). Si abia asept sa postez aici sa vezi si tu. M-am ratacit, mi-am revenit, vreau o lume perfecta, ceea ce nu exista, vreau ca toata lumea sa fie asa cum imi doresc eu. Otilia citeste. Mie imi vine sa ma plang. De fiecare data cand dau peste o persoana neinteresanta, am o dezamagire. Vreau un diamant, sa imi spuna mereu ca sufletul meu sclipeste indiferent de lumea rea din jurul meu si ca voi ramane la fel mereu, ca voi sti sa iubesc chiar si pe cei ce ma invideaza... Totusi chihlimbarul rasare intotdeauna de unde nu te astepti, si curcubeul e deasupra ta atunci cand ai cea mai mare nevoie de el. Vreau la munte... Inaltimi... Vise... Dorinte... Placa... Acum esti aici, asa ai fost intotdeauna, nu ai apreciat, eu nu pot sa spun decat un simplu"Pa". Pana la urma o sa zambim la sfarsit si o sa spunem ca toate au fost o experienta. Ne vom bucura, vom crede mai mult in soarele de afara si ii vom zambi norului de deasupra ta. Nu vom uita niciodata nimic, nici macar cea mai nepretuita amintire, pentru ca pana la urma... toate sunt de un portocaliu intens cu un suras ce nu se va stinge niciodata, si ce ne va alina fiecare durere... Voi inmoia cuvinte si frazele si ti le soune verde in fata pentru ca... Pana la urma esti cel ce va calatori intotdeauna intr-o lume fara... Inceput si sfarsit?! De fapt tu ai fost un inceput si un sfarsit pentru mine, si pentru ea, prietena mea cea mai buna:). Eu iubesc, eu ascund, undeva unde nimeni nu poate, eu cred in cineva nemaivazut si nemaipomenit. Gata, merg la somn Otilia vrea sa doarma. C'ya!!!! >:D<

Ceva acolo sa fie.

Uof am asa de multe de spus, adica sa iti zic tie, blogule, pentru ca mi-e dor sa scriu aici, asa de dor, nici nu am crezut ca imi va fi vreodata. Totusi promit ca atunci cand imi voi lua computer nou primul lucru pe care o sa il fac va fi sa iti scriu tie:). Am asa de multe ganduri, si m-am schimbat asa de mult in ultima perioada, cred ca e o noua etapa:D. Da asta este. Totusi pot sa iti zic asa rapid ca mi-e dor de vara deja, mi-e dor de tine, de el, de ea, de voi, de noi, de ei, de ele... Cel mai mult imi e dor de noi... Asa cum am fost toata vara... Visatori la ceva ce de fapt... nici macar nu a existat vreodata:). Am spus la revedere toti si am pasit inainte, cred ca tot timpul am facut asta:)). Asta iti zic si tie acum.

Open your eyes!

Ma trece acuma un gand, asa dintr-o seara putin cam innorata de vara, sfarsit de vara, de vacanta, de zile cu soare, de libertate pura, de leneveala. Adica pana la anu trebuie sa imi iau la revedere de la toate astea, si necesit ritmul ala de scoala cateodata cam boring, cateodata interesant si frumos. Mda probabil nici un copil de varsta mea nu ar zice ca si scoala poate sa cuprinda ceva… cat mai simplu si mai frumos. Dar ba da se poate, si ooooh nu sunt o tocilara!!!! Doar ca eu am impresia ca si toamna, iarna sau primavara pot sa ma bucur de lumea asta chiar daca nu o voi face la fel ca in vacanta, dar macar o sa-mi pregatesc drumul meu. Ideea de a scrie pe blog in seara/noaptea asta era ca… ma gandeam de ce lumea din jurul meu e preocupata pe zice trece tot mai mult de lucruri asa de… neinteresaaaante!!! Si care chiar fac viata sa sune foarte boriiiiinggg!! Zilele trecute am ajuns cu cortu pe malu Crisului… Si am stat seara si ma gandeam ca nu cred ca vreodata o sa mai simt asa ceva, era frumos, si linistea aia… si stelele alea… Ele chiar faceau viata sa fie mai interesanta, si cred ca pentru momenetele astea noi cei de varsta mea trebuie sa profitm mai mult, si inca mai cred ca putem lasa computerul doar pentru 30 de minute in fiecare seara si sa ne uitam la cer, sa ne gandim ca intreaga lume o putem tine intr-o palma. Dar nu. Cred ca lucrurile marunte si neimportante ne atrag atentia prea mult in fiecare zi, si ne lasam inhibati de o normalitate prea iesita din comun pentru noi, cei de acum… Cred ca astazi am o problema cu normalul, si vreau ca totul sa fie mai anormal, sa pot sa fiu dezorientata la fiecare pas, sa ma gandesc pe unde sa o iau spre casa, spre barul meu preferat, spre parc, spre voi, spre cele necunoscute de mine sau chiar si de voi cei de atunci. Noi facem ca viata noastra sa para asa normala, noi o facem asa de simpla pentru ca ne e mult mai usor asa, dar mie nu imi place. Am observat ca toata lumea evita sa fie ranita, sa nu planga, dar pana la urma plansul e un lucru bun, si cel care plange e cel mai puternic. Nimeni nu vrea sa fie ranit, da, nici eu nu as vrea, dar pana la urma ce inseamna viata fara nici o greutate, fara intrebi fara raspuns, fara toate lururile alea care iti complica mersul catre lume ta. Poate toti am fii mai buni daca am incerca doar pentru o secunda sa privim orizontul, sa visam mai liber, sa ne lasam dusi de val si sa gandim mai deschis. Da, poate atunci ne-am uita mai mult la noi decat la altii si am intelege ca lumea asta nu se rezuma doar la internet, calculator si un simplu bar in care stai 3 ore in fiecare zi sa iti satisfaci o placere… prosteasca pana la urma. Asa orice lucru imaginat ar putea sa devina o realitate, si astfel poti sa iti lasi mintea sa curga inafara cutiei in care suntem inchisi toti cei de acum. Si daca e cineva care imi da dreptate sa ridice mainile sus si sa strige in gura mare “yes this is true”!!!!!!! Hihi)





                           Uhm, nu, sper sa nu citeasca nimeni asta!!:)

Where is my mind...?!

Si da, cred ca din nou ajung la aceasi idée, la acelasi feeling, aceasi chestie,treaba sau cum vrei sa o mai numesti tu, oricare, oricine, nu ma intereseaza!!! Ok, deci pur si simplu, fara nici un fel de complicatie sau neintelegere, mie imi este doooor!!!! Si asa de dooooor cum nu mi-a fost niciodata, si vreau copilaria mea inapoi, unde s-a dus si cine mi-a luat zambetul ala de copil pierdut prin lumea asta mare, care pe zi ce trece pare tot mai mica?! Vreau sa imi doresc din nou papusa aia din vitrina, si sa mi-o doresc asa de mult incat sa imi fie ciuda ca Anca o are si eu nu!!! Sa mi-o aduca bunica intr-o zi, sa-mi spuna bunicu, ca e din pensia lui si ca vrea sa fiu cuminte. Da am fost si pentru asta am avut asa de multe lucruri, care acum sunt pierdute pe undeva… nici eu nu stiu pe unde. Poate ca ar trebui sa imi doresc sa descopar lumea asta, sa fac asa de multe, sa incerc sa schimb ce nu imi place, doar pentru simplul fapt ca eu stiu ca pot!!! Da acuma, in momentu asta vreau altceva, pentru ca iar cred ca ma lovesc de criza aia de adolescent care nu stie ce vrea cateodata! Cam enervant, da stiu ca maine dimineata o sa fie altcumva. Adica o sa fiu eu la fel ca in oricare alta zi, din nou vesela. De fapt acuma vreau sa fiu o data mareeee, si sa stiu ca tot ceea ce fac e pentru mine, ca am ajuns acolo, ca sunt mandra de mine pentru toate astea si ca am reusit sa schimb ceva. Of, trebuie sa ma gandesc mai mult la mine, da inocenta asta din interior pe care am impresia ca doar eu o vad ma face sa fiu altcumva uneori, sa imi doresc ca toata lumea sa fie cu un zambet pe fata, sa strige toti in gura mare “everyday is good”!!! Asta chiar am impresia ca e un gand de copil. Oare imi recapat copilaria????? Neaaaah nu cred!!! De fapt daca stau sa ma gandesc mai bine toate astea fac parte din farmecul meu, al vietii mele si nu as avea de ce sa imi doresc inapoi… o simpla perioada de timp. Mint, nu e doar “o simpla perioada de timp”. Gata ma opresc deja scriu cam mult si pe blog.


                                           P.S. mi-e dor de tine dar nu te vreau inapoi!!!

Say goodbye!

Da da da!!!! Si da si nu si da si nuuu!!!! Ieeeei!!! Imi las amprenta asupra ta! Si totusi rezisti, te ridici si megi inainte! E verde… E albastru, ma uit la cer… Visez! Alerg din vis in vis si nu stiu in care sa ma opresc. Nu ai invatat sa zbori niciodata, nu o sa ajungi acolo, o sa cazi si o sa ramai jos de tot. Si tu si ceilalti. Soarele te-a imbracat cu caldura astazi, ai refuzat, ai cazut din nou. Ti-am furat-o, am mai facut un pas inainte, am citit Durkeim, inca unul inainte! Esti doar putin dezorientat si nu reusesti sa ma intelegi, niciodata nu ai reusit de fapt. Si totusi arta o tin ascunsa sub degetele mele. La fel ca si pasiunea pentru… asa de muuulte lucruri. Ma pierd de realitate si de toate faptele ei de fiecare data cand ma gandesc la viitor, si poate… chiar si la trecut. Jocul cu margele de sticla, creatie, arta, filozofie, cosmologie, drumul acelaaa, suna apetisant nu? Respiri usurat cand esti sigur ca inca mai ai timp sa schimbi lumea. Dar nu, tu nu poti, lumea te-a schimbat pe tine deja. Noua ne pare rau, dar nu plangem. Stiu ca tot timpul vei fii acolo pentru mine, dar eu… voi zbura intr-o zi sa prind soarele de raze, si sa le impletesc in parul meu. Mda, legea naturala, sociatatea, obiectivismul, de toate m-am lovit o data si am intrebat ce inseamna? Am incercat sa imi raspund tot eu, dar mi-am dat seama ca a trecut vara, si mi s-a facut dor de fetita aia mica ce credea ca le stie pe toate, dar nu, de fapt lumea ei se limita la jocul din spatele blocului. Lucrurile care acuma par mici, inainte erau mari, si tot ceea ce e lipsit de importanta, atunci erau lucruri marete, de ce… pentru ca totul se rotea in jurul ei si doar al ei… Prezentul acum e ca o inghetata, rece dar deliciooooos .




                                                   Intr-un moment de o asa-zisa depresie a adolescentei…

I will battle for the sun

Nu am mai scris de mult aici, si am terminat clasa a 10-a, am luat si vacanta, m-am intalnit cu vara la colt de drum, i-am zambit soarelui... da de blog am cam uitat... Nu conteaza "mai bine mai tarziu decat niciodata" . Nu stiu ce sa scriu, am luat vacanta!!!!!!! Ar trebui sa zic ceva mai mult de atat?! E vara, e soare, e cald, sunt prietenii aici, tooooti, e multa lume, e din ce in ce mai cald, suntem tot mai aproape de Bucuresti, de mare, de apa... de plaja... de pielea arsa sub soarele din Vama Veche, si de noi. Punct. Gata, nu mai stiu nimic, as bea un cola cu gheata si lamaie... Da chiar as bea! Si mi poooofta! Dar nu, nu beau! Azi zambesc mai mult, nu ma mai doare piciorul, cred ca in curand pot sa merg la tenis, si o sa alerg in fiecare dimineata asa cum planuisem inainte sa mi intample ASTA! Of de ce m-am nascut asa de aiurita incat sa nu vad o bara care se afla la cativa centimetrii in fata mea?!?!?!?!? Si acuma ma mai intreb de ce tocmai eu? Lumea e plictisita. Ma enervez. Intr-o zi o sa ii iau pe toti si o sa dansam tango legati la ochi, o sa fugim pe strazi si o sa cantam... ceva! Crezi ca este o dovada de teribilism? Nu, nici vorba. Ne crezi rebeli? Nici atat. Suntem copii, mari si mici... si zapaciti. Are rima, ha! Mi-e cald, probabil mi-ai zice sa ma dezbrac, nu, mi-e lene, astazi nu am chef. Vara asta am luat o supradoza de vise!!!!!! O sa cred mai mult, si o sa sper mai putin. O sa imbrac luna cu stele, si probabil o sa cred mai mult in God! Not!!! :)) Azi imi zboara un gand gri si imi zice sa imi dau maieul negru jos si sa imi iau pijamaua! Nu, nu vreau, dar mi vine unul rosu care imi zice sa mananc o salata. Tocmai am mancat una, mi-e lene sa imi fac alta, vreau lubenita!!! Gata, plec, te salut!:)

Pentru ca pot sa zambesc tot timpul:)

just to get high:)

Pe drumuri de munte
 Intr-o zi frumoasa de la Brad, cu soare, caldura, din suflet sau de la soare, ne-am luat si ne-am tot dus... Si am ajuns in Retezat, la munte, tot cu soare caldura dar si distractie, muzica, oameni noi si multe altele. Cate un cort rasarea din cinci in cinci minute, la fel si al nostru, mare si albastru, si plin de dorinta de a se juca cu aerul curat, cu Retezatul, cu Papusa, cu Peleaga, chiar si cu noi:). Si lumea venea, si se strangea, si se intalnea, si lumea se distra, si toti ne simteam bine, si aerul de Retezat ne prindea extraordinar, si era 1 mai, si eram liberi toti sa... visam sub munti. Si ei ne faceau sa zambim, si noi la randul nostru ne minunam, si ne bucuram. Si uite asa s-a facut seara, am stat, am dansat, am mancat mici, cam scumpi dar ce mai conta????? Si am stat in cort la povesti pana dimineata devreme, ne-am cunoscut mai bine, am ras, ne-am simtit... ca la munte de 1 mai! S-a facut si dimineata ce-i drept nu am prins rasaritul da stiam ca mai aveam inca o zi la dispozitie. Am mancat ne-am plimbat, am mers in padure, ne-a prins si un pic soarele... era cald... oare de la noi sau chiar de la soare?! Eu zic ca atmosfera era incalzita de aseara. Si a mai trecut o zi tot asa de frumos, si a venit a doua dimineata cand cerul era... invadat de culoare, iar soarele ne fura ochii. Si sincer parca viata s-a oprit acolo, si nici macar o poza nu poate sa explice cat de frumos a fost. Totul sclipea, si tu sclipeai de acolo de unde esti, si toti taceam, nimeni nu zicea nimic, focul sforaia parca langa noi, avea nevoie de lemne, da chiar nu mai conta. L-am lasat asa, au venit altii in locul nostru, am plecat si am desfacut cortul, ne-am facut bagajele cu parere de rau in suflet, nu vroiam sa plecam. Acolo jos ne astepta altceva, scoala, orasul, masinile, internetul... Nu ne era dor nici macar de parinti, frati sau surori. Nu vroiam sa stim nici macar de messenger, de google, de youtube... Nu, chiar nu vroiam! Si am plecat pana la urma, incet pe drum fara sa ne uiam in spate, ne venea sa fugim inapoi, dar nu.. am mers tot inainte. Si am plecat de tot, ne-am luat la revedere de la inaltimi, de la peisaje si de la tot ceea ce ne-a inconjurat pentru 3 zile. Am coborat de tot si am ajuns in Clopotiva, am luat-o spre Hateg si s-a dus tot. Aveam impresia ca ne-am tezit si noi din visul Cenusaresei, totul disparuse, palatul cel mare si alb nu mai era, caleasca ce se intindea verde si maiestoasa a disparut dintr-o data, si am dat spre un platou cu o sosea interminabila, ce te ducea spre alte inaltimi, palate si trasauri ca in povesti, sau mai rau... te ducea spre casa, singurul loc in care nu vroiai sa ajungi.:)

Astazi si de ce!

Astazi.... Oooh astazi... Mda a fost o zi ca oricare alta, doar ca astazi am fost la cimitir, astazi e 19 aprilie si e... sarbatoare... Si aaah vreau sa scriu aici ceva dar nu stiu ce, nu stiu de unde sa incep sau cu ce, nu inteleg de ce tata se uita la televizor la ora asta, de ce mama doarme cu Lucian, nu inteleg de ce eu nu dorm, sunt obosita... Ok ascult make you smile de azi dimineata de cand am deschis calculatorul, ma simt bine, imi vine sa zambesc! De ce?! Pentru ca asa trebuie. De ce? De ce nu?! Astazi am fost la cimitir, niciodata nu am inteles de ce intotdeauna plecam cu doua ore mai repede, dar astazi mi-a fost data explicatia mult asteptata: mama vrea sa stea cu parintii ei... Mda cam trist, nu conteaza eu zambesc:). Astazi m-a durut stomacul, am fost la Monica, am stat la povesti o gramada, nu ne-am vazut toata vacanta. Astazi l-am certat pe Lucian, nu inteleg niciodata de ce alearga prin casa!!! Astazi am vrut sa cant si am cantat! De ce? Pentru ca asta am simtit ca trebuie sa fac:)). Ce am cantat?! Ok ok: boy i hear you, in my dreams, i feel your whisper across the sea, i keep you with me in my heart.... you make it easier when life gets hard. De ce am cantat asta? Pentru ca imi place melodia, pentru ca la toate ne place melodia, pentru ca ne simtim "in love" cand ascultam piesa asta si pentru ca... zambim tot timpul?! Oare ne-am indragostit? Ok recunosc simt ceva pentru el, e frumos nu pot sa zic NU! Imi place de el, e asa cum am vrut, ne sta bine impreuna, zic eu, sper sa fie si ceilalti de aceasi parere. De fapt, asta nu are importanta, eu ma simt bine cu el sper sa ramanem asa ceva vreme. Nu vreau sa mai cresc in inaltime, asa e perfect! Iti dai seama ca vorbesc despre hanoracul meu negru, nu? Ma gandeam acu ceva vreme de ce nu mai port tricouri cu formatii gen Iron Maiden si multe altele. Nu imi mai plac, nu ma mai pasioneaza. De ce? Habar nu am! Am crescut? O fii asta?! Intrebari fara raspuns! Ar trebui sa ma culc? Cred ca da, e tarziu si deja ar trebui sa rescriu chestia asta si sa pun in loc de "astazi", "ieri". De ce? Pentru ca e trecut de 12! Nici macar nu inteleg de ce am scris asta. Nu inteleg ce sens are. Nu inteleg nimic, mi-e somn, dar ma simt asa de bine! Si totusi imi iubesc hanoracul negru! Ok nu inteleg ce sens are sa public asta pe blog, doar asa aiurea, dar nu conteaza, eu astazi trebuie sa scriu ceva neaparat, pentru ca asa mi-am pus in minte de dimineata, nu mi-a venit nici o idee interesanta, asa ca am scris aiurea. Nu e interesant, nimic nu are o explicatie. Dar totusi... Ce sens are intrebarea "de ce?"

Aiurea? Nu, de fapt nu inteleg nimic.:))

Uite... e soare afara... zboara hai du-te si spune-i, te doare stiu... ea merge, el fuge.... dar cred ca ea te asteapta.Eu, stau, citesc una alta pana cand te vei intoarce, voi invata ceva, timpul este relativ da stiu, nu mai imi spune asta. Nananananaaaaaa, striga dupa ajutor, el o vede, dar ea nu il aude. Alearga pe sarme, se tem sa nu cada... dar stai putin! Acolo e ceva ce se scurge, uite... of e ea... plange... arunca-i o bomboana, e dulce, ii place, o mananca si.... gata. Of soarele arde asa de tare, si luna se stinge asa de usor, iar eu nu stiu ce e cu mine, sunt fericita. Si tie ti-e dor de vremurile alea, si vrei sa le cunosti pe cele care urmeaza, recunoaste, dar totusi... cand voi atinge orizontul?! Fara "dar, probabil, poate" in viata asta! Fa ceva si iesi in evidenta! Mergi pe munte si urla dupa cel pe care il iubesti! Stai si viseaza, e tot ce conteaza... are rima dar nu are importanta... prietenii te accepta asa cum esti tu. Si ce ar fii sa ne raspundem doar cu "da" sau "nu"? Ce faci tu acum? Traiesti, nimic mai mult. Ce o sa faci tu maine? O sa visezi, iar eu acum mananc ciocolata. Tine pasul cu mine, hai te tine?! Te provoc! Dai din cap pe piesa asta? Du-te si inspira paradisul de afara, si da-mi un semn. Ideile se vor juca in jurul nostru, si vor alerga vara pe deal. Poti sa fii acelasi cu marea, cu cerul, chiar si cu pamantul. Cuvintele se pierd in tine, uiti cum e sa vorbesti liber, ti-e dor de fiinta, pleci cu uitarea, te pierzi si... gata! Aminteste-ti cum iubesti, cum simti. In reluare nu doare. Esti indiferent? Deschide-ti ochii mai bine. Eu te-am lasat. Am trecut pe aici doar pentru atat: sa te salut!

Doruri.

Din lunile de zile de pace
Natura umana in feerie se complace
Vesnicia spontana esenta-si desface
Dandu-ne de pomana starea care ne place
Calea lumina dospeste sporuri
De galactice zboruri 
Prin microscopicele holuri 
Ale nemarginitelor doruri.

 Dor de Supremă Libertate
Într-o incarcerata moralitate
Dor de Stabilă Pozitivitate
Într-o Instabilă Controversitate
Dor de Inspirată Creativitate
Într-o Incoerentă Realitate
Dor de Sclipitoare Spontaneitate
Într-o Haotică Diversitate

                                                  Aria urbana...

Prietenii sunt tot timpul acolo unde vrei tu sa fie:D

Noi:)

Nu conteaza ca eu am o fata ciudata, sau ca cravata e cam carna, conteaza ca suntem noi:)

02.04.2009

Astazi, pentru prima data in viata mea, in ziua de 3 aprilie 2009 am purtat uniforma scolara!!! Chiar daca vesta e cam stramta, camasa e cam mica, fusta nu prea imi place, iar sacoul e cam... barbatesc, ideea de a purta jumatate din liceu aceleasi haine aproape in fiecare zi e destul de funny:D. Si poate si putin ciudat, azi dimineata mergeam cu Monica spre liceu, ne uitam una la alta, si parca ceva nu era in regula, ne asemanam prea mult:)). Si baietii... parca ei sunt mari oameni de afaceri:). Destul de interesant... Aaaa si tin sa amintesc ca e asa de caaaaald!! Peste 20 de grade. Vine varaaaa!!!

A fost o data...

                   Pentru tine
   Astazi, 23.03.2009... cred ca am... un dor... de tine... Si tot astazi, stau si ma gandesc ca am crescut, ca peste cateva ore, voi vea 17 ani, si anu viitor pe vremea asta, voi fi aproape majora. Daca erai aici, stiu ca maine veneai, ma luai ca intotdeauna de obraji si ma pupai asa tareee cum numai tu puteai sa faci! Iar eu, iti ziceam sa ma lasi pentru ca nu imi placea, ma strangeai prea tare de fiecare data. Totusi acum imi amintesc ca ultima data cand ai facut asa a fost...in seara de Anul Nou, cand am ciocnit si un pahar de vin, si stiu ca ti-am zis ca nu va fi ultimul. Dar uite ca viata asa a vrut sa fie, a fost prima si ultima data cand noi am mai stat la un pahar de vin, ultima data cand ai venit, m-ai pupat si ai inceput sa plangi, ca intotdeauna cand faceai asta. Si imi dadeam seama ca ai lacrimi in ochi pentru ca mereu incepeai sa tusesti si sa te intorci cu spatele. Acum, as astepta momentu ala, dar nu mai are sens, pentru ca va fi liniste, si nimeni nu va zice nimic, si toti vom sta in camera noastra facand ceva...sau poate vom sta si ne vom gandi la tine, la cum ar fi daca te-ai intoarce. Sa sti ca nu ne-am obisnuit fara tine, si ca inca iti mai simtim lipsa. Eu as da orice sa te pot striga acuma sa imi aduci un pahar cu apa pentru ca imi e sete, si stiu ca tu mereu mergeai, si mai stiu ca luai pensia zilele astea si tot timpu veneai si imi dadeai bani" sa merg sa imi iau ceva frumos". Dar nu am stiut sa pretuiesc asta atunci, si acum nu stiu daca mai am cum, nu stiu daca mai are sens, pentru ca pe aripi de vant te-ai luat si te-ai dus...departe de noi, departe de cei ce poate la momentul respectiv nu au stiut sa iti multumeasca pentru ceea ce ai fost.Acum insa eu iti multumesc pentru ca ai existat langa mine in toti cei 16 ani din viata mea, si pentru ca nu m-ai lasat singura nici atunci cand poate nu intelegeam ce vroiai sa imi spui, si nici nu vroiam sa te ascult mai bine. Acum stiu insa ca tot ceea ce vroiai tu de la mine era sa fiu corecta intotdeauna, si sa nu mint niciodata. Nu am tinut cont de asta pana acum, cand reusesc sa imi dau seama asa de usor de asa de multe lucruri. Si uite ca ai plecat, si m-ai lasat acum pentru prima data, cu multe lucruri nespuse, cu multe vorbe in gura pe care as fi vrut sa ti le impartasesc o data...Mami inca te mai asteapta sa ii spui ca supa e la fel de buna precum o facea buni, Lucian inca mai spera ca vei veni sa ii aprinzi televizorul si sa ii dai pe desene animate.... iar eu...eu stau si astept sa vi sa ma trezesti in fiecare dimineata, sa ma intrebi in fiecare zi daca nu cumva am vorbit cu Cristi.... sau sa imi zici sa ma imbrac gros pentru ca afara e frig.Acum in ajunul celor 17 ani iti multumesc pentru tot, pentru ca ai fost cu mine, alaturi de mine mereu si pentru ca ai fost cel mai bun bunic(chiar si atunci cand tipai dupa mine in fata blocului sa intru in casa ca e tarziu). Iti multumesc pentru ca ai venit intotdeauna cu mine la tenis, pentru ca nu m-ai scapat din ochi nici o clipa si pentru ca probabil tu ai fost primul care m-a vazut jucand:).Multumesc pentru ca mi-ai oferit o vacanta la mare cu bunicii pe care nu am sa o uit niciodata si de care imi voi aminti mereu.Pentru noi ai fost mereu acel "ceva" care umplea casa si o facea mai....altcumva. Acum e liniste....poate mult prea liniste. Tu, esti unul dintre acei pasageri ai trenului vietii care au plecat sa caute orizontul...si care nu se vor mai intoarce niciodata, dar de care ne vom aminti mereu!:)

Intr-o zi:)

E dimineata si alarma telefonului meu suna din nou cu acelasi zgomot enervant care ma trezeste in fiecare zi la 6:50. Ma ridic nervoasa ca iar nu am apucat sa imi termin visul,opresc alarma si ma culc la loc. Imediat imi dau seama ca ar trebui sa raman treaza pentru ca acum nu mai are cine sa ma trezeasca la 07:15... dar despre asta vom vorbi altadata. Incet incet ma imbrac si plec, stau si o astept pe Monica si Lolo. Mergem cu taxi, afara e frig dimineata si mai avem de repetat la romana. Intr-un final ajung si fetele, intru in masina spun un "ceau" somnoros si privesc in fata. Liceenii... mandria orasului, viitorul dar poate si rusinea... dar hai sa nu fiu rea. Totusi ajungem la scoala si intram in cladirea aia mare si plina de... liceeni doar... Intru in clasa, salut si ma pun in banca la fel de somnoroasa. Toti suntem la fel. Razvan se mai trezeste sa tipe ca in fiecare zi dar pe noi ne amuza. La urma urmei e mascota clasei:)). Toata lumea invata la roamana, profa intra in clasa si o luam la povesti despre uniforme ca intotdeauna cu scopul de a trece ora si de a nu ne asculta mai ales azi cand nici eu nu prea mi-am invatat :D. Dupa ceva vreme:Acasa. In sfarsit. Afara e soare si e cald. Si totusi... a mai trecut o zi din viata de licean. Si asa o sa treaca si aia de maine si aia de poimaine si tot asa va trece si saptamana asta si cealalta si la fel va trece si luna asta si semenstrul asta si anul asta siiiiii... va incepe clasa a 12-a intr-un final si tot la fel se va termina, cu lacrimi de dor in ochi dar si cu un suras pe buze la gandul ca ne asteapta viata de student:). Gandurile, regretele si muuulte altele te lovesc atunci cand iti dai seama ca toate zboara asa de repede si nici macar nu ai timp sa te prinzi foarte tare si sa te desprinzi foarte greu de amintiri... pana la urma prezentul va deveni o amintire... Eu,tu,noi toti ne vom uita in spate si vom zambi de fiecare data cand ne vom gandi la orele de franceza in care stateam in picioare doar pentru ca zambeam... sau poate nu doar pentru asta? Si nu vom uita niciodata orele de geografie cand fugeam pe geam dupa ce se facea prezenta. Mai tineti voi minte cand ne-am blocat in clasa inaintea orei de engleza? Cand usa s-a inchis, dar fara voia noastra. Cand Radu, colegul nostru salvator, si totodata cel ramas pe dinafara, pus sa caute "lacatusul" se plimba pe la"sinistrati" ca doar nimeni nu vroia sa se deschida usa avand in vedere ca aveam engleza. Si ne faceam probleme ca profa se va enerva, dar nu a fost asa. Pana la urma totul a decurs perfect. Au mai ramas doar 15 minute din ora, timp in care am facut alta lectie, tema nu ne-a fost controlata, nu am fost ascultati, in schimb am avut parte de o victorie... victoria noastra! Si eram mandrii si fericiti de ceea ce patisem! Oooof si cate am mai patit! Asta e viata de liceu, suntem copii buni, inteligenti dar ce viseaza departe... da asa vom ajunge intr-o zi, departe de tine, de mine cea de acum, dar intotdeauna cu gandul ca cei mai frumosi ani au fost acestia. Chiar nu pot sa nu ma gandesc ca intr-o zi nu va voi mai vedea dimineata ochii somnorosi care intra pe usa si care intreaba"cine si-a invatat la romana?". Totusi abia in ziua de 1 octombrie 2011 voi putea spune ca v-am parasit cu totul. Abia atunci voi simti cu adevarat ca voi nu mai sunteti cu mine, si imi va parea asa de rau dupa voi, prietenii mei, colegi... tovarasi de-o viata... Stiu ca ne vom intalni in vacanta, in acelasi parc uitat de vreme, cu aceleasi obiceiuri, cu acelasi chef de jucat mima si de mancat pufuleti. Eu sper sa nu va schimbati niciodata! Si sa nu va plictisiti niciodata de..."hometown glory":)

O sanie aglomerata

Imbratisata cu soarele...

In ultima zi de mai din 2008...

La Rosia, putin oblic...

Jucause

Anii nostrii... trec, se duc...:)